Dreptul civil

Dreptul civil este sistemul legal folosit în principal în Europa, provenit din Dreptul Roman. Codificarea legislației romane a promovat adoptarea unui astfel de cadru, în special pentru că acesta conservă idealul unui set consistent și logic de principii și reguli. În continuare, cel mai important eveniment din istoria dreptului European modern a fost redactarea Codului Civil al lui Napoleon in 1804.

Dreptul comun

Datorită unei stabiliri timpurii a puterii centrale, a fost posibilă înlocuirea legilor obișnuite locale cu legile comune ale Curților Regilor. Dreptul Comun este originar din Anglia, prin urmare nu a permis niciodată Dreptului Roman sa obțină teren în practica curților.

1) Izvoarele dreptului

În Dreptul Civil, codurile si statutele sunt inspirate din filozofie, fiind elaborate astfel încât să acopere toate cazurile posibile din practică. Vechile hotărâri judecătorești sunt doar orientative, fără să fie obligatorii de urmat în cazuri viitoare.

În Dreptul Comun, jurisprudența este cel mai important izvor al dreptului. Dacă în trecut a fost soluționat un litigiu similar într-un anume fel, instanța trebuie să urmeze rezolvarea dată în acea decizie. Dacă judecătorul apreciază că litigiul prezent este fundamental diferit față de toate cazurile anterioare, judecătorii au autoritatea și datoria să facă lege prin creare de precedent judiciar. Prin urmare, hotărârea judecătorească nouă devine jurisprudență, fiind obligatoriu de urmat în viitor.

2) Rolul judecătorului

În Dreptul Civil, judecătorii sunt considerați veritabili „anchetatori” în proces. Ei sunt responsabili să decidă într-un caz, descoperind adevărul în cauză. Judecătorul decide atât faptele, cât și legea aplicabilă, deoarece nu există o insituție precum curtea cu jurați. Se prezumă ca adevărul problemei va fi dezvăluit de probe relevante, iar judecătorul se ocupă de obținerea dovezilor relevante de la ambele părți.

În Dreptul Comun, judecătorii au un rol activ în crearea legilor, din moment ce decizii viitoare sunt legate de hotărârile lor. O parte din această resposabilitate judicială este delegată juriului, care trebuie să determine faptele cazului, în timp ce judecătorul determină legea. Juriul ulterior oferă verdictul. De obicei joacă un rol vital în dreptul penal, cu scopul de a promova nu doar un sistem de drept penal sănătos dar și o societate sănătoasă, unde liderii politici nu pot abuza de sistemul de drept penal pentru a-și reduce la tăcere oponenții. Judecătorul trebuie să arbitreze procedurile avocaților, având o oarecare flexibilitate mai mare decât în sistemul de drept civil să elaboreze o soluție adecvată la încheierea cazului.

3) Funcția avocatului

În instanțele Dreptului Civil, avocații trebuie să asiste judecătorul în împlinirea responsabilității judiciale. Se presupune că vor furniza comentarii și sugestii judecătorului, dar cel puțin în teorie nu au nicio putere de inițiativă după ce și-au prezentat revendicările și apărările în pledări, cu excepția avizului judecătorului.

În instanțele dreptului comun, avocații au datoria de a face prezentările judecătorului (și uneori juriului) – din moment ce justiția este responsabilă în termenii acestor demonstrații – și să examineze martorii ei înșiși. În aceste cazuri, avocații stau în fața curții și încearcă să îi convingă pe ceilalți cu privire la aspecte de drept și de fapt și mențin un rol foarte activ în procedurile legale.

Ana-Maria Oris

Legal Intern R&R Partners


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!