1) “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” – Nimeni nu poate invoca propria culpă în favoarea sa

Regula reprezintă un refuz la acțiune pentru cei care urmăresc să se folosească în fața justiției de “actele lor rușinoase”, deoarece faptele contrare moralei nu trebuie ocrotite de drept.

2) “Nullum crimen, nulla poena sine lege” – Nu există infracțiune, nu există pedeapsă, fără să fie prevăzute în lege

Această regulă reprezintă o aplicație a principiului legalității, conform căruia doar faptele prevăzute de legea penală constituie infracțiuni și pot fi sancționate penal. Astfel, individului nu i se cere să prevadă conținutul unei incriminări viitoare și acesta își orientează comportamentul în funcție de dispozițiile în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

3) “Pacta sunt servanda” – Convențiile trebuie să fie respectate

Conform acestui principiu, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante (art.1270 NCC). Acesta consacră ideea tradițională ce privește respectarea cuvântul dat și, în același timp, conferă o anumită securitate raporturilor juridice.

4) “De minimis non curat lex” – Faptele de mică importanță sunt ignorate de lege

Astfel, valorile sociale văzute ca mai puțin importante de către legiuitor nu sunt ocrotite din punct de vedere juridic. O aplicație a acestui adagiu se întalnește în dreptul penal, în cazul în care judecatorul poate decide renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, daca are convingerea că fapta săvarșită prezintă un pericol social redus.

5) “Divide et impera” – Dezbină si stăpânește

Divide et impera este un principiu al puterii de stat, o tactică de manipulare a comportamentului oamenilor, de câștigare și menținere a puterii prin divizarea unei populații, prin formarea unor grupuri mai mici, cu concepții și idei distincte, care luate separat au putere mai mică decât cel care își impune voința.

6) “Ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat” – Îi incumba dovedirea aceluia care afirma, nu aceluia care neagă

Această regulă are drept corolar atât ideea conform căreia sarcina probei îi revine reclamantului, cât și prezumția că orice persoană este considerată nevinovată până la proba contrară.

7) “Nemo censetur ignorare legem” – Nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii

Conform acestui adagiu latin, se prezumă că toată lumea cunoaște legea și nimeni nu poate fi exonerat de răspundere invocând necunoașterea prevederilor ei. Aceasta reprezintă o obligație a cetățenilor față de societatea în care trăiesc, față de valorile sociale și interesele considerate fundamentale.

8) “In dubio pro reo” – Dubiul profită inculpatului

Această regulă consolidează principiul prezumției de nevinovăție, astfel că, dacă probele prezentate de acuzator nu sunt suficiente sau îndeajuns de convingătoare pentru a demonstra vinovăția acuzatului, atunci judecătorul va trebui să pronunțe o hotărâre de achitare.

9) “Suum cuique tribuere” – Prin drept trebuie să se dea fiecăruia ceea ce este al său

Acesta este unul dintre cele trei precepte fundamentale de drept roman, formulate de Ulpian astfel: „Iurus praecepta sunt: haec: honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere” care se traduce „Preceptele dreptului sunt: a trăi cinstit, a nu vătăma pe nimeni, a da fiecăruia ce-i al său”.

10) “Ius est ars boni et aequi” – Dreptul este arta binelui și a echității

Romanii, prin Celsus, defineau dreptul ca arta binelui și a echității, nefăcând nicio distincție între drept și morală. Această definiție celebră, reflecta realitatea acelui timp, când dreptul se consolida prin prisma moralei, a onestităţii, scopul său principal fiind realizarea binelui ce se identifica cu valorile morale ale societății.

Negulescu Anca – Intern

R&R Partners Bucharest

Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!