Despre zona gri a publicării postume

Presupunând că astăzi s-ar descoperi un jurnal al celui mai faimos poet care a trăit vreodată, fără vreo mențiune legată de intenția acestuia de a îl publica, ar fi drept ca manuscrisul să ajungă pe rafturile cititorilor prin decizia unui organ?

Multe dintre cărțile care au rămas omenirii cu reputație de capodoperă au fost publicate postum, însă puțini sunt aceia care se întreabă dacă regretatul autor ar fi fost de acord cu publicarea manuscriselor sale.

Franz Kafka, în momentele predecesoare morții sale, îi încredințează prietenului său Max Brod toată munca sa, publicată și nepublicată, cu mențiunea : „Dragă Max, ultima mea dorință: Tot ce las în urma mea, adică jurnale, manuscrise, scrisori (ale mele și ale altora), notițe și așa mai departe, te rog să le arzi fără să le citească nimeni”. După încălcarea rugăminții sale, Procesul lui Kafka a apărut pe rafturile librăriilor, ajungând chiar una dintre cele mai citite cărți ale sale. În mod similar și-au făcut loc prin biblioteci scrisorile lui Eminescu către Veronica Micle, scrisorile de dragoste ale lui Emil Cioran către o profesoară de filozofie din Germania și multe altele.

În materia dreptului proprietății intelectuale, ceea ce protejează autorii de opere ale spiritului, precum și însăși operele acestora, poartă denumirea de „drept de autor”. Dreptul de autor este un „umbrella term” care cuprinde atât drepturi morale, cât și drepturi patrimoniale. În contextul publicării postume, interesează în mod special dreptul de divulgare, ca drept moral.

Ce este dreptul de divulgare?

Acesta se numără printre drepturile morale de autor, alături de dreptul la retractarea operei, dreptul la inviolabilitatea operei, etc. și are semnificația dreptului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică. Sintagma „comunicare publică” este definită prin art. 20 alin. (1) din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (aceasta incluzând recitarea sau reprezentarea scenică).

Trebuie făcută o distincție între exercitarea dreptului de divulgare și divulgarea efectivă a lucrării artistice. Dreptul de divulgare este exercitat în momentul luării deciziei, în timp ce divulgarea efectivă are loc când lucrarea artistică este adusă la cunoștință publică, putând fi făcută și de un terț.

Dreptul de divulgare poate fi transmis prin moștenire?

Exercițiul dreptului de divulgare (iar nu dreptul însuși) este transmisibil, din 2004, moștenitorilor pe o perioadă nedeterminată. În lipsa unor moștenitori, acesta este preluat de „organismul de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului” sau „organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație” (conform art. 1 alin (7) din Legea 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe).

Operele postume pot fi divulgate:

  • Dacă autorul a intenționat să le divulge fără a reuși sau dacă a lăsat instrucțiuni moștenitorilor săi în scopul de a le aduce la cunoaștere publică
  • Dacă moștenitorii legali decid să le divulge

Care sunt sancțiunile?

În cazul comunicării publice fără consimțământul titularului dreptului de divulgare, fapta constituie contravenție, iar amenda este cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei, conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Iris Manea

Legal Intern R&R Partners Bucharest


Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!

Leave a comment