Cost

Creșterea recentă a popularității arbitrajului ca metodă de soluționare a disputelor a dus la o creștere a costurilor suportate de părți în procedura de arbitraj. În ciuda acestei tendințe, litigiile rămân, în general, mai scumpe decât arbitrajul. Unul dintre motivele pentru costul redus al procedeului de arbitraj este faptul că acesta nu include etapa cercetării, pre-mergătoare unui litigiu, dar nici costurile suportate în urma depozițiilor martorilor.

Durată

Procedul de arbitraj este, în general, mai rapid decât un litigiu.

Un prim motiv este imposibilitatea de a apela hotărârile arbitrale. Deciziile luate de judecători în litigii sunt, în general, atacabile la o instanță superioară. Prin urmare, dacă decizia unei instanței este atacată, acest lucru adaugă timp suplimentar procesului de soluționare a litigiilor. În contrast, hotărârile arbitrale nu pot face obiectul unui recurs, iar decizia luată de arbitri este definitivă și obligatorie pentru părți.

Eficiența în timp a arbitrajului este, de asemenea, datorată dezvoltării recente a procedurii rapide. De exemplu, în conformitate cu regulile Asociației Americane de Arbitraj (AAA), un arbitraj în construcții care implică revendicări de 75.000 USD sau mai puțin poate fi tratat ca o procedură rapidă, în care audierea are loc în termen de 45 de zile de la depunerea cazului și o decizie se pronunță în cel mult 14 zile de la finalizarea ședinței.

Flexibilitate

În prezent, arbitrajul este din ce în ce mai des ales ca metodă de soluționare a disputelor, datorită flexibilitații sale în comparație cu litigiile tradiționale.

Spre deosebire de negocieri, atât în arbitraj, cât și în litigii, disputa este soluționată de o terță parte. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între cele două cu privire la numirea acestei terțe părți. În litigii, terța parte este un judecător desemnat să audieze cazul, iar în procedeul de arbitraj, părților li se permite să desemneze terța parte care soluționează disputa.

O a doua caracteristică care contribuie la flexibilitatea arbitrajului este puterea părților de a alege regulile procedurale care reglementează procedeul de arbitraj, precum și locul arbitrajului. De exemplu, două părți ar putea fi supuse arbitrajului conform Regulilor de Arbitraj ICC, cu locul arbitrajului în București.

Confidențialitate

Un motiv cheie pentru popularitatea arbitrajului este confidențialitatea procedeului. În timp ce în litigii, depunerile, dosarele și dovezile prezentate de către părți sunt în mod normal disponibile publicului, procedeul de arbitraj este unul confidențial. Datorită acestui lucru, arbitrajul este o metodă foarte atractivă de soluționare a disputelor, în special pentru clienții care doresc să își protejeze detaliile financiare. În mod similar, companiile preferă arbitrajul în disputele care includ secrete comerciale sau disputele care, făcute publice, ar putea duce la neîncredere sau o eroziune a încrederii în companie.

Expertiză

Rolul unui arbitru este similar cu cel al unui judecător într-un litigiu. Ambii acționează ca un terț independent, care analizează și examinează dovezile prezentate de părți, precum și pe prevederile legislative relevante, pentru a cântări cazul fiecărei părți și a pronunța o hotărâre.

Dar, spre deosebire de un judecător, care în mod normal ascultă decide asupra disputelor de natură generală, arbitrii sunt, în general, selectați dintr-un grup de profesioniști cu experiență în industria specifică căreia îi aparține obiectul litigiului (de exemplu, avocații din domeniul construcțiilor servesc drept arbitri pentru soluționarea litigiilor din domeniul construcțiilor).

Andra Curuțiu

Legal Intern R&R Partners Bucharest


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!