Dat fiind faptul că România a avut un impuls în sectorul tehnologic în ultimii ani datorită multiplelor companii de tehnologie care au deschis filiale și au dezvoltat un sistem complet nou prin care societatea operează, dar și pentru că autoritățile publice și private române au început să utilizeze tehnologia de recunoaștere facială, este de interes major ca guvernul român să adopte măsuri suplimentare pentru a asigura confidențialitatea datelor și drepturile omului în jurisdicția lor națională.
Este ca atare datorită faptului că, deși utilizarea recunoașterii faciale ca modalitate de monitorizare a populației și de arestare a „persoanelor rele” sau ca metodă de ușurare a vieții de zi cu zi a oamenilor ar putea fi benefică, utilizarea acesteia ar putea conduce în concomitent la posibile încălcări ale drepturilor omului și ale legislației naționale și/sau europene. Acest lucru ar trebui, implicit, să fie abordat în cadrul sistemului juridic românesc ca măsuri suplimentare care sunt deja acordate prin legislația UE, precum Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) și Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO). Într-o lume în care tehnologia este o constantă în majoritatea vieții sociale, trebuie să analizăm evoluția legii legate de tehnologie și posibilele îmbunătățiri care ar putea fi aplicate de guvernul român.
Despre sistemul juridic românesc
România este o jurisdicție ce aparține tradiției legislative de drept civil, bazată pe Constituția permanentă din 1991, care afirmă că “este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”, în raport cu articolul 1 alineatul (3) din actul normativ. Mai mult, face parte din UE din 2007 și se adaptează și respectă îndelung prevederile legale ale UE, în special în ceea ce privește reglementarea tehnologiei.
Acum este un stat semnatar al RGPD și al CEDO, care în ansamblu determină nevoia urgentă ca autoritățile române să ia măsurile necesare pentru a asigura „drepturile și libertățile cetățenilor” și aplicabilitatea dispozițiilor UE care pledează pentru drepturile omului și confidențialitatea datelor, care sunt expuse riscului prin utilizarea recunoașterii faciale pe teritoriul României.
Având în vedere acest lucru, vom analiza acum istoria legislativă a tehnologiei din România, care va fi legată de problemele sociale și juridice care ar putea fi prezente în sistemul juridic românesc.
Dreptul românesc și tehnologia
Legea și tehnologia pot fi văzute mai întâi sub Legea nr. 455/2001, când „date în formă electronică” a fost definit de articolul 4 ca „reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice”. Guvernul a implementat, de asemenea, Strategia pentru computerizare în același an, care propune trei idei: în primul rând, că informația are ca scop creșterea eficienței operaționale la nivelul autorităților guvernamentale centrale și locale, astfel guvernul va oferi un cadru adecvat pentru aceasta; în al doilea rând, computerizarea serviciilor atât pentru cetățeni, cât și pentru firme implică integrarea serviciilor acordate de autoritățile locale sau centrale, astfel încât sistemul juridic să fie adoptat în consecință; în sfârșit, că autoritățile publice trebuie să ofere acces utilizatorilor la informații prin intermediul serviciilor IT.
Cu toate acestea, recunoașterea facială pare să lipsească încă în temeiul legislației române, care ar trebui să fie abordată de urgență de către Guvern în încercarea de a asigura confidențialitatea datelor cu caracter personal. Acest lucru este întărit de raportul Autorității Naționale de Supraveghere a României pentru Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal (ANSDCP) pentru 2019, deoarece agenția a susținut că, în absența legislației naționale care să ofere mijloace adecvate pentru protecția datelor și drepturile persoanelor vizate în ceea ce privește prelucrarea datelor biometrice a vizitatorilor și a angajaților pentru accesul în clădirile de birouri, scopul urmărit nu ține cont de nivelul încălcării legii.
C-urile legislației
Este clar că confidențialitatea în cadrul sistemului juridic românesc este un aspect important al cadrului de reglementare. Autoritățile au discutat problema vieții private și a datelor cu caracter personal în numeroase acte legislative, ceea ce oferă o oarecare deschidere pentru o posibilă implementare a reglementării recunoașterii faciale. Acest lucru este semnificativ mai ales datorită faptului că agențiile de aplicare a legii caută acum să achiziționeze astfel de dispozitive tehnologice, în timp ce PayByFace a fost introdus în locuri precum cafenelele (Tucano Cafe).
Astfel de inițiative determină legalitatea recunoașterii faciale și utilizarea sa, fiind posibil legată de încălcarea drepturilor omului, cum ar fi dreptul la viață privată regăsit în articolele 8 CEDO și 32 GDPR: Aplicația PayByFace permite clienților să plătească folosindu-și fața, deoarece sistemul își convertește trăsăturile faciale într-un șablon criptat și apoi caută o potrivire cu un utilizator înregistrat în baza de date locală, în timp ce inițiativa poliției române a fost criticată de mai multe ONG-uri care au adus problema legalității unei astfel de măsuri.
În consecință, după implementarea GDPR în 2016, sarcinile și obiectivele îmbogățite de legislația UE urmau să fie urmărite de ANSPDCP, care s-a luptat de la bun început cu lipsa cadrului de reglementare în ceea ce privește recunoașterea facială. Considerând că există încă o lipsă de instrumente de reglementare și monitorizare pentru recunoașterea facială, care a început să fie folosită pe teritoriul României, este evident acum că este urgent ca autoritățile publice să abordeze problema în cauză în așa fel încât să asigure protecția vieții private (astfel cum este declarată de GDPR) și a drepturilor omului (acordate atât de Constituție, cât și de legislația UE, mai specific CEDO).
Deși implementarea unei legi suplimentare poate fi făcută cu siguranță chiar de către Guvern, monitorizarea recunoașterii faciale va fi responsabilitatea ANSPDCP. De asemenea, ar fi benefic dacă această din urmă autoritate a statului ar permite ONG-urilor să aducă inițiative în numele populației, deoarece autoritățile publice române ar trebui să țină cont și de credința și dorința națiunii. Prin urmare, ONG-urile ar putea pune în aplicare un soft law, care va fi transformat ulterior într-un cadru de reglementare de către Guvern. Asigurarea aplicabilității și respectarea legii în ceea ce privește o parte a afacerilor, dar și a oamenilor, ar fi realizată de ANSPDCP.
Concluzie
Deși România a dovedit o îmbunătățire incredibilă de la începutul anilor 2000 în ceea ce privește reglementarea tehnologiei, există încă o nevoie de mai multe reglementări, mai ales când vine vorba de confidențialitatea datelor și de recunoașterea facială.
După cum s-a menționat deja, acest lucru ar putea fi făcut permițând ANSPDCP să lucreze îndeaproape atât cu ONG-urile, cât și cu Guvernul pentru a asigura bunăstarea națiunii și respectarea drepturilor omului și a vieții private. Deși sistemul românesc a fost parțial influențat de legislația UE, s-ar putea adopta mai multe prevederi și la nivel național.
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!
- SRL vs PFA | Ce forma de organizare ti se potriveste?
- Casatoria in Romania | Ce regim matrimonial aleg?
- Uniunea Europeana | Scurt istoric
- Cum pot obtine permis de sedere roman rapid | SUA, Canada, Japonia
