Uniunea Europeană | Scurt istoric

Vrei să afli mai multe despre Uniunea Europeană? Sau sunteți doar curios cum s-a format această comunitate și care este istoria ei?

Află mai multe mai jos!

Ce este Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este o comunitate de 27 de naţiuni și popoare europene care s-au unit în jurul unor valori politice, culturale, economice şi sociale comune.

Care au fost motivele apariţiei Uniunii Europene?

Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie purtate de țările vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, apar interdependenţe între state în procesul lor de dezvoltare.

Astfel, dupa cel de-al Doilea Război Mondial, se înfiinţează mai multe organizaţii internaţionale de cooperare între statele europene, ceea ce înseamnă că iniţial nu au reuşit să creeze în totalitate ideea de integrare între statele europene.

Care au fost organizaţiile înfiinţate?

Printre organizaţiile create pe continentul European, este de menţionat o organizaţie de tip economic, Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE) pentru punerea în aplicare a Planului Marshall, înfiinţată în 1948. Ulterior, în 1960, după aderarea SUA şi a Canadei, devine Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE).

Printre organizaţiile de tip militar, sunt de menţionat Organizaţia Tratatului de la Bruxelles, înfiinţată în 1948 de Franţa, Regatul Unit şi statele Benelux, devenită ulterior Uniunea Europei Occidentale, odată cu aderarea  Republicii Federale Germania şi a Italiei, cât şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949 pentru asistenţă reciprocă în caz de atac armat a unuia dintre statele părţi.

Nu în ultimul rând, pe plan politic, a fost înfiinţată o organizaţie pentru promovarea drepturilor omului şi a valorilor democratice, Consiliul Europei, în 1949.

Cum s-au constituit Comunităţile Europene?

Pe lângă aceste organizaţii, s-au înfiinţat organizaţii de integrare, numite Comunităţi Europene. Acestea reprezintă o asociere de state cu o structură instituţională proprie, care ajută la îndeplinirea obiectivelor comune.

Prima Comunitate Europeană a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prin care se propunea plasarea întregii producţii de carbune şi oţel a Germaniei şi a Franţei sub o Înaltă Autoritate. Mai precis, se dorea crearea unei pieţe comune şi evitarea unui nou război. Tratatul de instituire s-a semnat la Paris în 1951 de Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg şi a produs efecte timp de 50 de ani.

Următoarele două Comunităţi Europene au fost Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/EURATOM) instituite prin Tratatele de la Roma, semnate în 1957, de către aceleaşi state fondatoare. CEE era o organizaţie economică generală, de integrare în toate sectoarele de activitate, iar CEEA era o organizaţie pentru utilizarea paşnică a energiei atomice.

Cum s-au extins acestea? De la Comunităţi Europene la Uniunea Europeană

În perioada 1973-2013 au avut loc mai multe valuri de extindere a Comunităţilor Europene. Astfel, mai multe ţări europene au aderat. Cel mai mare val de extindere a avut loc în 2004, când li se alătură alte 10 state celor 15 deja membre. În anul 2013, Uniunea Europeană număra 28 de state membre.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, în 1993, Comunitatea Europeană a fost denumită Uniunea Europeană.

La data de 31 ianuarie 2020, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană.

UE în prezent

Deşi a început ca o uniune economică, aceasta a evoluat treptat, devenind o organizație care acționează în numeroase domenii de politică, securitate, protecția mediului, sănătate, justiţie şi migrație.

 


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!

Leave a comment