Introducere

            Creată în 1957, în urma adoptării tratatelor fondatoare ale blocului comunitar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură interpretarea și aplicarea coerentă a textelor fundamentale și a legislației Uniunii. Instituită prin articolul 19 al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), instanța de la Luxemburg are ca scop unificarea într-o singură instituție a controlului jurisdicțional realizat la nivelul organizației politico-economice.

            Curtea de la Luxemburg ocupă, astfel, un rol esențial de control la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, structura, dar și rolul instituției au fost profund marcate de evoluțiile blocului comunitar. Din această cauză, în ciuda denumirii ambigue, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este compusă nu din una, ci din două jurisdicții separate: Curtea de Justiție și Tribunal Uniunii.

În fapt, evoluția și extinderea proiectului european au dus la creșterea și diversificarea semnificativă a volumului de muncă a Curții de Justiție. De aici o necesitate sporită de a redistribui dosarele judecate de instanța de la Luxemburg. Acest lucru a fost realizat mai întâi prin apariția unui Tribunal de Primă Instanță (devenit Tribunalul Uniunii) și mai apoi prin crearea unui tribunal specializat, reabsorbit ulterior de Tribunal.

Cu toate acestea, pentru a asigura o bună funcționare a sistemului jurisdicțional comunitar, cele două instanțe ale Uniunii au fost obligate să-și delimiteze precis competențele, dar și să-și adapteze structurile noilor provocări.

Astfel, pentru a înțelege temeinic ce reprezintă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se cuvine să tratăm separat cele două organisme componente.

Curtea de Justiție, vârful de lance al sistemului judiciar al Uniunii Europene

            Jurisdicție supremă a Uniunii Europene, Curtea de Justiție are competență exclusivă asupra dosarelor care pot avea cel mai mare impact asupra unității dreptului european. Astfel, ea se compune din douăzeci și șapte de judecători, câte unul pentru fiecare stat membru, și unsprezece avocați generali.

            Atât judecătorii, cât și avocații generali sunt supuși acelorași exigențe de imparțialitate și de independență și beneficiază de aceleași garanții în cadrul exercițiului funcțiilor lor. Cu toate acestea, în cadrul proceselor, ei îndeplinesc funcții diferite. În timp ce avocații generali emit opinii personale asupra cauzelor analizate, pe care Curtea poate sau nu să le urmeze, judecătorii au datoria de a tranșa și de a emite deciziile finale ale instanței.

            Curtea de Justiție are competență asupra mai multor acțiuni directe, dar și asupra procedurilor de întrebări preliminare. În majoritatea cauzelor judecate de Curtea de Justiție, instanța de la Luxemburg are ca reclamanți instituțiile, organele și organismele Uniunii, dar și statele membre. În schimb, cauzele înaintate de persoanele fizice și juridice sunt, în general, analizate de Tribunal. Cu toate acestea, Curtea de Justiție poate, în anumite condiții, să judece recursuri împotriva deciziilor Tribunalului.

            În plus, pentru a asigura unitatea și aplicarea temeinică a dreptului Uniunii la nivelul instanțelor naționale, acestea din urmă dispun de posibilitatea și uneori chiar de obligația de a se adresa Curții de la Luxemburg, atunci când există neclarități legate de dreptul blocului comunitar.

Tribunalul Uniunii, ajutorul de nădejde în tranșarea contenciosului european

            Înființat în 1988 și intrat în funcțiune începând cu anul 1989, Tribunalul Uniunii judecă în special acțiunile introduse de persoanele fizice sau juridice împotriva instituțiilor, organelor și organismelor Uniunii Europene. De asemenea, acesta are competență și asupra anumitor acțiuni lansate de statele membre împotriva deciziilor Comisiei sau ale Consiliului.

            Având ca scop principal decongestionarea Curții de Justiție, Tribunalul de la Luxemburg s-a confruntat și el cu aceleași dificultăți legate de volumul ridicat de muncă. Astfel, începută în anul 2019, extinderea numărului de judecători s-a finalizat, iar astăzi tribunalul de primă instanță este compus din doi judecători pentru fiecare stat membru.

            Cu toate acestea, Tribunalul nu dispune de avocați generali, însă, în caz de necesitate, un judecător neparticipant la speța judecată poate ocupa acest rol. În plus, după modelul Curții de Justiție, Tribunalul judecă procesele în camere de trei, cinci sau chiar un judecător. În situații excepționale, un proces poate fi tranșat în Marea Cameră.

            Nu în ultimul rând, Tratatele permit delegarea către Tribunal a competenței asupra întrebărilor preliminare din anumite domenii, însă, din cauza reticențelor Curții de Justiție, această posibilitate nu a fost încă pusă în practică. Creșterea atribuțiilor Uniunii în noi domenii ar putea în schimb readuce această chestiune în prim plan.

George Boriaru

Legal Intern R&R Partners Bucharest