Cum recunoști o hotărâre judecătorească străină în România?

Ai o hotărâre judecătorească de la o instanță străină? Vrei să o recunoști în România?

Află mai jos ce ai de făcut pentru aceasta!

Ce este recunoașterea hotărârilor străine ?

Recunoașterea este mecanismul prin care efectele unei hotărâri judecătorești pronunțate în alt stat sunt recunoscute în România.

Cu alte cuvinte, prin recunoaștere se constată că a existat un litigiu între două persoane în alt stat, precum și soluția acestuia. La judecata în recunoaștere se intră doar pe aspecte formale, fără ca judecătorul să rejudece efectiv cauza sau să modifice soluția în orice fel.

O hotărâre străină poate fi executată în România numai după ce se parcurge procedura recunoașterii hotărârii. Excepție fac doar hotărârile privind statutul personal, pronunțate în statul din care provine solicitantul.

Ce tip de hotărâri străine pot fi recunoscute în România?

Pot fi recunoscute în România atât hotărârile judecătorești pronunțate în procedură contencioasă, în contradictoriu (e.g. divorțuri, decădere din drepturi părintești), cât și cele în materie necontencioasă (e.g. schimbare de nume).

Atenție – nu pot fi recunoscute hotărârile care privesc măsuri asigurătorii sau cele cu executare provizorie, deoarece nu îndeplinesc condiția esențială de a fi definitive.

Ce tipuri de recunoaștere există?

A. Recunoaștere de plin drept, în cazul:

– Hotărârilor care se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate

– Hotărârilor care au fost pronunțate într-un stat terț, dacă:

  • aceste hotărâri au fost recunoscute mai întâi în statele de cetățenie ale fiecărei părți sau, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinată ca aplicabilă conform dreptului internațional român
  • nu sunt contrare ordinii publice de drept internațional privat român
  • a fost respectat dreptul la apărare

B. Recunoașterea condiționată – privește alte procese decât cele enumerate anterior. Pentru acest tip de recunoaștere trebuie îndeplinite unele condiții:

  • hotărârea este definitivă în statul unde a fost pronunțată
  • instanța respectivă a fost competentă să pronunțe hotărârea
  • statele își recunosc reciproc hotărârile judecătorești
! Dacă hotărârea a fost pronunțată fără prezența părții care a pierdut procesul, trebuie îndeplinite următoarele condiții pentru recunoaștere:
  • partea a fost legal citată
  • i-a fost înmânat actul de sesizare a instanței
  • i-a fost respectat dreptul de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Cum se realizează cererea de recunoaștere?

Cererea de recunoaștere trebuie să respecte cerințele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru întocmirea cererilor, fiind similară unei cereri de chemare în judecată.

Care este instanta competentă?

Este competent tribunalul de la domiciliul/sediul pârâtului. Dacă nu se poate determina tribunalul competent, cererea va fi judecată la Tribunalul București.

Ce se anexează la cerere?

Va trebui să depui următoarele acte alături de cererea de recunoaștere:

  • Copia hotărârii străine
  • Dovada că hotărârea este definitivă
  • Dovada că citația și actul de sesizare al instanței au fost predate pârâtului care a pierdut
  • Orice alt document care să probeze că hotărârea straină îndeplinește condițiile de recunoaștere
! Actele trebuie însoțite de traduceri autorizate și vor fi legalizate conform procedurii de la Haga (cu apostilă) sau supralegalizate, după caz. Excepție fac hotărârile din state care au încheiat tratate de recunoașterea reciprocă a actelor juridice cu România (e.g. Moldova, Ucraina).

Dacă dorești să obții cetățenia română, nu rata eBookul nostru publicat pe Amazon. Acesta te va ajuta în pregătirea pentru examenul de cetățenie, mai multe detalii aici.


Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații. 

Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!


Leave a comment