Vrei să faci o cerere de azil pentru România? Dorești să afli termenele și condițiile acesteia?
Află mai multe mai jos de la avocații noștri!
Ce este azilul și cine poate depune o cerere de azil în România?
Azilul reprezintă acordarea de către un stat a dreptului de intrare și de ședere pe teritoriul său a unei persoane străine.
Astfel, dacă ești un cetățean străin și te afli pe teritoriul României sau într-un punct pentru trecerea frontierei poți depune o cerere de azil în România. Vei fi considerat solicitant de azil din momentul în care ți-ai manifestat voința, în scris sau oral, în fața autorităților competente, prin care demonstrezi că soliciți protecția statului român.
Căror autorități mă adresez pentru a depune o cerere de azil?
Autoritatea centrală responsabilă cu procedurile de azil este Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), însă în cadrul acesteia funcționează și alte structuri specializate precum Direcția Azil și Integrare (DAI).
De asemenea, pentru a solicita acordarea azilului te vei putea adresa cu încredere și structurilor din cadrul Poliției de Frontieră Române, unitățile de poliție în cadrul cărora sunt constituite și funcționează centre de reținere și arestare preventivă, dar și structurilor Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției.
! Un lucru important de știut este că în funcție de regiunea din România pe teritoriul căreia te afli, va trebui să te adresezi instituției specializate din regiunea respectivă. Astfel, te vei putea adresa unuia dintre următoarele 6 centre regionale competente să primească, să înregistreze și să proceseze cererea ta de azil:
- Centrul București;
- Centrul Timișoara;
- Centrul Galați;
- Centrul Rădăuți;
- Centrul Maramureș;
- Centrul Giurgiu.
Cum depun o cerere de azil?
Cererea de azil poate fi depusă personal de către cetățenii străini aflați pe teritoriul României sau într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat. În ceea ce privește minorii solicitanți de azil, cererea va fi depusă de reprezentanții lor legali, însă dacă aceștia au împlinit vârsta de 14 ani, își vor putea depune personal cererea de azil.
Aceasta se găsește sub forma unui formular-tip disponibil aici. Formularul poate fi completat de solicitantul de azil cu ajutorul funcționarului responsabil cu dosarul lui sau chiar de funcționarul desemnat, în cazul în care solicitantul nu știe să scrie, potrivit declarațiilor orale ale acestuia.
Pentru înregistrarea definitivă a cererii de azil, vei participa la un interviu preliminar prin care autoritățile române îți vor stabili datele personale și ale membrilor de familie, ruta parcursă din țara de origine până în România și îți vor verifica datele de identitate sau de călătorie pe care le ai asupra ta.
Procedura ulterioară depunerii cererii de azil
După înregistrarea cererii de azil, vei trece printr-o procedură facilă prin care autoritățile vor decide dacă îți vor acorda dreptul de azil pe teritoriul României sau nu.
Această procedură cuprinde 5 etape, respectiv: repartizarea pentru soluționarea cererii ofițerului de decizie, intervievarea solicitantului, analizarea motivelor invocate de solicitant, precum și a dosarului depus de către acesta, luarea unei decizii și comunicarea acesteia către solicitantul de azil.
Trebuie să știi că toate datele și informațiile pe care le furnizezi autorităților competente pentru a îți soluționa solicitarea vor fi confidențiale atât pe tot parcursul procedurii, cât și după încheierea acesteia.
Interviul presupune audierea ta de către funcționarul desemnat cu rezolvarea solicitării tale de azil în scopul clarificării tuturor aspectelor existente la dosar.
Răspunsul la solicitarea ta de azil în România va fi emis în termen de 30 de zile de la data preluării cazului tău de către funcționarul competent. Acesta poate fi prelungit cu mai multe perioade care cumulate nu pot depăși nouă luni. De asemenea, hotărârea de acordare a azilului sau de respingere a cererii de azil ți se va comunica de îndată, în scris.
Dacă cererea ta de azil a fost respinsă, vei fi obligat să părăsești teritoriul României într-un termen de 15 zile de la data finalizării procedurii de azil. Totuși, dacă vei alege să ataci soluția ofițerului responsabil de caz prin una din căile de atac prevăzute de lege (plângere sau recurs), vei avea dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării cererii tale de către instanțele de judecată competente.
Ce drepturi și obligații am pe durata desfășurării procedurii de azil?
Legislația română din domeniu cuprinde o listă exhaustivă de drepturi și obligații pe care un solicitant de azil le are pe durata desfășurării procedurii de azil, disponibile aici.
Vom enumera câteva dintre cele mai importante drepturi, în viziunea noastră:
- dreptul de a fi asistat de un avocat în orice fază a procedurii de azil;
- dreptul de a fi consiliat și asistat de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale române sau străine în orice fază a procedurii;
- dreptul de a rămâne în România până la expirarea termenului de 15 zile de la respingerea cererii de azil;
- dreptul de a fi cazat în centrele de primire și cazare aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.
Dintre obligațiile prevăzute de lege, vom aminti:
-
- obligația de a prezenta în scris organelor competente cererea de azil motivată;
- obligația de a furniza autorităților competente informații complete și reale cu privire la identitatea ta;
- obligația de a depune la dosar toate documentele pe care le ai la dispoziție sau care ți-au fost solicitate de către autoritățile competente;
- obligația respectării legilor statului român și a măsurilor dispuse de organele române competente în materia azilului.
Ce trebuie să știu dacă fac parte dintr-o categorie vulnerabilă?
Una dintre categoriile vulnerabile care solicită azil în România este reprezentată de minorii neînsoțiți. În acest caz, procedura de azil prezintă o serie de particularități, iar soluționarea cererilor se va face cu prioritate.
Dacă te afli în această categorie, trebuie să știi că ți se va elibera o adeverință provizorie ce înlocuiește documentul temporar de identitate. De asemenea, vei fi cazat într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Totodată, funcționarul responsabil cu cazul tău va solicita imediat numirea unui reprezentant legal, iar din momentul în care ți se recunoaște acest reprezentant, orice etapă din cadrul procedurii de azil va fi îndeplinită numai în prezența sa și cu acordul acestuia.
Dacă cererea ta a fost admisă, vei primi documente de identitate, un cod numeric personal și vei avea dreptul de a beneficia de cazare într-un centru instituțional până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!