În lumina spuselor lui Mark Twain, există doi piloni ce înlănțuiesc viața unui om pe întreg parcursul său: moartea și taxele. Dar pe când prin anumite miracole au existat cazuri în care moartea a fost evitată, sistemul de taxare este permanent și inevitabil!

Dacă datorezi taxe statului Român, chiar și în ipostaza în care nu ești un cetățean al tricolorului, există șanse să te afli în domeniul de aplicare al legii. Iată cele mai utile informații despre codul NIF și procedura sa de obținere.

Ce este, mai exact, codul NIF?

NIF-ul (Număr de Identificare Fiscală) este în esență un document și un număr prin care ești identificat de către ANAF. Pe baza codului îți poți plăti în mod legal taxele chiar dacă, de fapt, nu locuiești aici.

Cine este obligat să obțină codul NIF?

Codul NIF trebuie obținut de cetățenii străini care datorează taxe în România din activități precum: vânzare de locuință, contracte de leasing, dividente etc.

În general, rezidenții care dețin codul numeric personal (CNP), menționat și pe permisul de rezidență, nu sunt obligați să obțină și codul NIF.

Poți obține codul NIF în persoană de la sediul ANAF sau prin delegarea unui cetățean român ca reprezentant, cu împuternicire autentificată de notar.

De ce documente am nevoie pentru obținerea codului NIF?

Primul pas este completarea Formularului 030 de înregistrare fiscală/ declarație de mențiuni pentru persoane fizice străine. Îl poți găsi atât la sediul organului fiscal în format fizic, cât și online în limba română aici și în limba engleză aici.

Formularul 030 trebuie completat și trimis la momentul primei înregistrări fiscale, dar și la modificarea aspectelor esențiale din cuprinsul acestuia, cum ar fi sursa încasărilor sau venitul total.

Formularul trebuie completat cu toate informațiie menționate în cadrul acestuia și i se va atașa o serie de documente:

  • copie după pașaportul persoanei fizice străine și copie după buletinul reprezentantului român
  • împuternicire pentru reprezentant, în original
  • documente doveditoare privind motivele străinului pentru obținerea codului NIF

NIF-ul poate fi obținut la sediul ANAF din raza teritorială aferentă domiciliului reprezentantului în România. De exemplu, dacă împuternicitul locuiește în București, Sector 1, formularul va fi depus la ANAF-ul de sector.

Documentația poate fi depusă în original la sediul organului fiscal, dar și de la distanță, prin scrisoare poștală cu dovadă de primire. Recomandarea noastră este totuși să obțineți codul în persoană sau prin reprezentant, astfel încât reprezentanții ANAF să vă comunice eventualele modificări sau alte acte adiționale care trebuie depuse.

În cât timp îmi voi obține NIF-ul?

Vei obține codul în aproximativ 30 de zile. De asemenea, poți depune o cerere la sediul organului fiscal ANAF pentru emiterea de urgență a documentului.

Ce se întâmplă dacă nu obțin codul NIF?

Există consecințe serioase pentru neobținerea codului NIF.

În primul rând, în lipsa NIF-ului nu vei putea să îți plătești taxele și să îți depui declarațiile fiscale, astfel riscând amenzi ridicate din partea ANAF. De asemenea, este posibil ca băncile să îți refuze deschiderea unui cont, în special dacă nu ești cetățean al Uniunii Europene. Mai mult, nu vei putea evita dubla taxare și vei ajunge să plătești taxe mai ridicate atât în România, cât și în țara de origine.

Mihai Huială – Legal Intern

R&R Partners Bucharest

Dacă dorești să obții cetățenia română, nu rata eBookul nostru publicat pe Amazon. Acesta te va ajuta în pregătirea pentru examenul de cetățenie, mai multe detalii aici.


 Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!