Vrei să afli mai multe despre insituția vinovăției pe drept civil? Află mai multe de la avocații noștri, mai jos!

Ce reprezintă vinovăția în dreptul civil românesc?

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a autorului unei fapte ilicite, trebuie să existe cumulativ patru condiții esențiale: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei prejudiciabile. Sarcina dovedirii acestor condiții revine persoanei care se consideră îndreptățită să solicite repararea prejudiciului.

Ce este răspunderea civilă delictuală?

Răspunderea civilă delictuală, cunoscută și ca răspunderea extracontractuală, este forma de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate unei persoane în mod injust, în afara unui cadru contractual între victimă și autorul faptei ilicite.

Vinovăția. Element esențial al răspunderii civile delictuale

Așa cum am menționat, existența vinovăției persoanei care a comis fapta ilicită este crucială pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Vinovăția reprezintă atitudinea psihică a autorului faptei față de acțiunea ilicită și consecințele acesteia. Această definiție este valabilă și în dreptul penal românesc, însă conceptul diferă în cele două ramuri juridice în privința domeniului de aplicare, deși există elemente comune. În ambele cazuri, vinovăția este compusă din doi factori: factorul intelectiv (capacitatea de a înțelege semnificația și consecințele faptelor) și factorul volitiv (decizia conștientă de a săvârși sau nu o faptă). Acești factori sunt interdependenți, factorul intelectiv precedându-l pe cel volitiv, întrucât persoana anticipează în plan mental consecințele faptei sale înainte de a o materializa.

Formele vinovăției în răspunderea civilă delictuală

La fel ca în dreptul penal, legea civilă recunoaște două forme ale vinovăției: intenția și culpa.

În dreptul civil, intenția este denumită „dol”, iar fapta este considerată dolosivă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui sau, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea acestuia. Dolul poate fi de două tipuri:

-dolul direct (intenția directă): autorul prevede rezultatul faptei și dorește producerea acestuia (exemplu: o persoană care urmărește să fure un bun).

-dolul indirect (intenția indirectă): autorul prevede rezultatul faptei și, deși nu îl urmărește, acceptă riscul producerii acestuia (de exemplu, cel care urmărește să fure un bun se confruntă cu rezistența victimei și îi aplică lovituri. Deși nu urmărea inițial să agreseze victima, cunoștea că aceasta se putea împotrivi).

În ambele cazuri, intenția implică atât factorul intelectiv (conștientizarea caracterului ilicit al faptei), cât și factorul volitiv.

 Culpa apare atunci când autorul prevede rezultatul faptei, dar nu îl acceptă, considerând în mod nejustificat că nu se va produce, sau nu îl prevede deloc, deși ar fi trebuit. Culpa se împarte în două tipuri:

-culpa cu prevedere (imprudență): autorul prevede rezultatul faptei, dar speră că nu se va produce (de exemplu, o persoană își lasă câinele, pe care îl consideră în mod normal prietenos, să umble liber fără lesă, deși conștientizează că animalul poate fi provocat și ulterior să devină agresiv).

-culpa fără prevedere (neglijență): autorul nu prevede rezultatul faptei, deși ar fi trebuit și ar fi putut să o facă (de exemplu, un conducător auto a uitat să verifice una dintre roțile autoturismului și, prin urmare, în timpul deplasării, autovehiculul se destabilizează și avariază altă mașină).

În ambele forme de culpă este evident factorul intelectiv: în imprudență, autorul prevede rezultatul, dar speră că îl va evita, iar în neglijență, nu îl prevede, deși ar fi trebuit. Factorul volitiv este însă prezent doar în cazul imprudenței.

Există și grade ale culpei, stabilite în funcție de intensitatea acesteia:

-culpa gravă (culpa lata): orice persoană cu un minim de diligență ar fi prevăzut rezultatul faptei.

-culpa ușoară (culpa levis): persoana a acționat fără prudență sau diligență, de care un om obișnuit nu s-ar fi făcut vinovat.

-culpa foarte ușoară (culpa levissima): fapta putea fi evitată doar de către o persoană cu diligență maximă, ieșită din comun.

Cunoașterea formelor de vinovăție în dreptul civil are importanță atunci când pentru un prejudiciu răspund solidar mai multe persoane, iar în raporturile dintre ele sarcina reparației se împarte proporțional cu gradul de participare la producerea prejudiciului, însa când acest grad de participare nu poate fi stabilit, se împarte potrivit intenției sau gravității culpei fiecăruia (art. 1382 si art. 1383 din Codul civil).

Concluzii

În concluzie, fără vinovăție, o persoană nu poate fi considerată autorul unei fapte ilicite, aceasta fiind o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Vinovăția, împreună cu formele și elementele sale a fost preluată din dreptul penal, însă în dreptul penal prezintă mai multa relevanță pentru stabilirea tipului de pedeapsă. Pe de altă parte, în dreptul civil, cazurile de aplicare a formelor de vinovăție sunt de excepție, deoarece indiferent de existența culpei sau intenției, producerea faptei ilicite are ca finalitate repararea prejudiciului.

                                                                                                     Didem Tosun

Legal intern – R&R Partners