Considerații prealabile

Măsura restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți oferă o soluție juridică pentru adaptarea regimului juridic general de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale la realitățile vieții sociale, economice și politice în permanentă schimbare.

Această măsură de excepție este recunoscută atât în legislația internă, cât și în documentele internaționale relevante în materia drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin raportare la dreptul comparat, se constată existența unei reglementări unitare în acest domeniu. Astfel, toate actele normative de referință stabilesc cerințe stricte ce trebuie îndeplinite pentru ca restrângerea sa fie legitimă:

  • existența unor circumstanțe excepționale, care să reprezinte un pericol social
  • proporționalitatea dintre măsura dispusă și starea de fapt care a dus la aceasta
  • respectarea standardelor democrației
  • caracterul temporar al limitării exercițiului respectivelor drepturi

Sediul materiei în dreptul național

Prin raportare la dreptul național, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți este consacrată de legea fundamentală în articolul 53.

Această reglementare vizează exercitarea drepturilor fundamentale în anumite limite, în contextul în care exigențele unei situații o solicită, fără a se putea aduce însă atingere chiar existenței drepturilor respective.

Articolul 53 conciliază așadar ingerința luării unor măsuri restrictive, pentru restabilirea ordinii firești a lucrurilor, cu obligația statelor democratice de a garanta cetățenilor săi toate drepturile și libertățile fundamentale.

Reglementarea în dreptul internațional

Pe lângă reglementarea dată în dreptul român instituției restrângerii exercițiului drepturilor fundamentale, există documente internaționale care cuprind prevederi similare. Dintre acestea, amintim:

  • art. 4 din Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice
  • articolele 15 și 18 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
  • articolul 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Aceste acte normative dau expresie juridică condițiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune o asemenea măsură, cât și limitărilor sale.

Situațiile care justifică această măsură

Situațiile în care o asemenea derogare este posibilă sunt acele perioadele de necesitate publică, ce amenință viața națiunii și a căror existență este proclamată în mod oficial.

De asemenea, Convenția Europeană stabilește obligația suplimentară a statelor membre de a informa Consiliul Europei cu privire la conținutul concret al restrângerii, justificarea sa și data de la care ea încetează a mai fi aplicată. Din interpretarea articolului 15 decurge caracterul temporar al măsurilor de acest fel.

În același spirit, articolul 52 din Cartă impune respectarea principiului proporționalității, astfel încât întinderea restricțiilor trebuie sa fie direct proporțională cu cea a pericolului care le impune.

Limitările restrângerii

Și sub acest aspect, cadrul normativ internațional oferă o soluție unitară. În articolul 4 din Pact se stabilește că statele nu pot deroga de la câteva drepturi expres enumerate.

Acestea sunt:

  • dreptul la viață
  • protecția împotriva torturii și a sclaviei
  • principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor
  • principiul neretroactivității legii în materie penală
  • libertatea conștiinței

De asemenea, aceste derogări sunt permise numai în măsura în care nu contravin cu celelalte obligații pe care statele și le-au asumat în plan internațional și nu conduc la discriminări. Aceleași dispoziții sunt redate și de articolul 15 din Convenție.

Domeniul de aplicare

Analizând jurisprudența constantă a Curții Constituționale, putem desprinde concluzia că restrângerea prevăzută în articolul 53 este incidentă numai în domeniul drepturilor fundamentale, iar identificarea în concret a acestora intră în competența  judecătorului constituțional.

Distincția dintre drepturile fundamentale și toate celelalte drepturi subiective are o importanță deosebită. Ea rezidă în posibilitatea legiuitorului de a modifica modul de exercitare al anumitor drepturi, chiar și în lipsa situațiilor excepționale prevăzute în textul constituțional.

În cazul drepturilor subiective, Parlamentul are competența de a stabili un regim juridic diferit aplicabil exercitării acestora prin lege, chiar dacă nu sunt întrunite cerințele impuse de articolul 53. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 214/2005 sau Decizia nr. 289/2005.

Situația este diferită dacă avem în vedere drepturi fundamentale, acestea fiind susceptibile numai de restrângerea exercițiului lor. În măsura în care aceste restrângeri nu respectă exigențele stabilite de puterea constituantă, reglementare este neconstituțională, aceasta fiind soluția dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 148/2005.

Aplicarea restrângerii exercitării unor drepturi în contextul pandemic actual

Ca urmare a răspândirii virusului COVID-19, numeroase state membre ale Uniunii Europene s-au prevelat de articolul 15 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform declarației de presă a Curții Europene a Drepturilor Omului din Septembrie 2020.

În baza acestui comunicat, s-a constatat că în perioada Martie-Aprilie 2020, mai multe state au notificat Secretariatul General al Consiliului Europei în legatură cu decizia lor de a aplica prevederile articolului 15.

Aceste state sunt:

  • Letonia (16 Martie 2020 – 10 Iunie 2020)
  • România (17 Martie 2020 – 15 Mai 2020)
  • Armenia (19 Martie 2020 – 16 Septembrie 2020)
  • Republica Moldova (19 Martie 2020 – 20 Mai 2020)
  • Estonia (20 Martie 2020 – 18 Mai 2020)
  • Georgia (23 Martie 2020)
  • Albania (31 Martie 2020 –  25 Iunie 2020)
  • Macedonia (1 Aprilie 2020 – 30 Iunie 2020)
  • Serbia (6 Aprilie 2020)
  • San Marino (10 Aprilie 2020 – 24 Iunie 2020)

Ilinca Zamă

Legal Intern at R&R Partners Bucharest


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!