Între conceptele de neconstituționalitate și nelegalitate se remarcă o aparentă similaritate, ambele fiind de apanajul dreptului contemporan. Dacă lucrurile stau astfel, prin ce se diferențiază nelegalitatea de neconstituționalitate și de ce este important ca orice locuitor al României să înțeleagă sensul acestor mecanisme juridice?

Sistemele de drept actuale sunt organizate prin preluarea și dezvoltarea unor teze și concepte elaborate de marii juriști ai secolelor trecute. În acest sens, o teorie esențială pentru configurarea dreptului modern este aceea a normativismului, expusă de doctrinarul austriac Hans Kelsen.

În concret, principiile normativiste stabilesc că regulile trebuie să fie cuprinse în tipuri diferite de acte normative, în funcție de importanța lor pentru societate și pentru sistemul de drept, iar constituțiile, numite metaforic și legi fundamentale, e necesar să se poziționeze în fruntea ierarhiei actelor normative, constituind esența funcționării statelor. O particularitate a acestui concept este aceea că orice act normativ trebuie să respecte și, după caz, să pună în executare dispozițiile cuprinse de actele normative cu forță juridică mai mare.

Având în vedere că, din punct de vedere teoretic, principiile enunțate anterior sunt mai dificil de înțeles, vom expune modul cum acestea se aplică în practică, în România. În dreptul românesc, rolul fundamental îl ocupă Constituția. Prin aceasta sunt stabilite cele mai importante aspecte cu privire la: identitatea națională, drepturile și îndatoririle fundamentale ale oamenilor, organizarea autorităților publice, adoptarea legilor ș.a.m.d. Constituția determină direcția în care se construiește dreptul național, astfel că orice act normativ trebuie să perpetueze valorile acesteia și să îi respecte, fără abatere, dispozițiile.

Cu titlu de exemplu, o lege nu va putea să conțină reguli prin care să se suprime drepturi fundamentale statuate de Constituție sau reguli prin care să se modifice atribuțiile constituționale ale Președintelui României ori ale Guvernului. O situație specială este revizuirea (modificarea) Constituției, care însă presupune o procedură complexă, foarte rar demarată, reglementată de art. 150-152 din Legea fundamentală.

În situația în care o lege sau o ordonanță de Guvern contravine Legii fundamentale, poate interveni constatarea neconstituționalității de către Curtea Constituțională a României (CCR), în temeiul art. 146 pct. a) și d) din Constituție. Această măsură juridică, dacă este aplicată actelor normative în vigoare, atrage suspendarea dispozițiilor neconstituționale și produce efecte și pentru trecut.

Un aspect de menționat este că CCR nu se poate autosesiza în materia neconstituționalității legilor organice și ordinare sau a ordonanțelor, așadar aceasta inițiază procedurile de verificare a normelor doar la cererea subiecților care au dreptul de sesizare, conform legii. În acest sens există mecanismul excepției de neconstituționalitate, prin care orice persoană poate pune în vederea Curții probleme de neconformitate constituțională, prin două mijloace.

Primul ar fi sesizarea Avocatului Poporului printr-o petiție, pentru ca această instituție, în cazul în care consideră întemeiată situația indicată de solicitant, să sesizeze direct Curtea Constituțională, care se va pronunța printr-o decizie. A doua ipoteză este cea a ridicării excepției de neconstituționalitate în fața unei instanțe, într-un litigiu, de către una dintre părți, cu privire la norme considerate de aceasta ca fiind neconstituționale, dar care trebuie să fie neapărat relevante pentru cazul dedus judecății. Procedura este mai amplă, găsindu-și reglementarea în art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, însă important de menționat este că, în final, judecătorul este cel care va înainta sesizarea către CCR și, prin urmare, acesta va aprecia dacă solicitarea părții este întemeiată sau nu.

Mergând mai departe, actele normative trebuie să respecte și celelalte reglementări superioare lor, conform ierarhiei regulilor. Aceste aspecte sunt stabilite, în principal, de Legea nr. 24/2000. Fără a ne referi la legile parlamentare sau la ordonanțele Guvernului – care se supun doar Constituției – o particularitate a acestui principiu este că actele normative trebuie să prevadă și să explice modul cum se vor aplica normele superioare lor, adică să faciliteze implementarea practică a acestora, fără să includă reguli noi, care în mod firesc ar fi trebuit să fie cuprinse în actul normativ primar (cel superior ca forță juridică). Guvernul, aparatul lui de specialitate și celelalte autorități ale administrației publice au ca principală atribuție realizarea acestui mecanism, deci organizarea executării legii.

Un exemplu de normă elaborată în aplicarea alteia este următorul: Parlamentul adoptă o lege cu un singur articol prin care interzice comercializarea produselor din tutun de la data de 1 ianuarie 2025. Fiind o reglementare foarte concisă, dar insuficientă, Guvernul trebuie să intervină prin edictarea unor norme care să stabilească cadrul în care se va implementa această măsură: ce se întâmplă cu produsele de tutun depozitate și pregătite pentru comercializare, modul concret cum va înceta activitatea firmelor din domeniu, sancțiunile aplicabile etc. De precizat este că prin hotărârea de Guvern adoptată în acest sens, a cărei unică menire este aceea de a pune în aplicare norma legală, nu se poate interzice consumul de produse din tutun, fiindcă legea în temeiul căreia reglementează Guvernul nu a făcut nicio referire la activitatea de consum. În acest ultim caz ar interveni o situație de nelegalitate a actului normativ.

O persoană al cărei interes legitim a fost lezat printr-o normă nelegală se poate adresa fie instanței, în baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care poate suspenda actul normativ în cauză și dispune măsuri reparatorii, fie se poate adresa instituției Avocatului Poporului, care, la rândul său, are mijloacele procedurale prin care să acționeze în sensul remedierii situației de nelegalitate.

În concluzie, diferențele dintre nelegalitate și neconstituționalitate se manifestă atât cu privire la fond, cât și în legătură cu procedura aplicabilă, iar cunoașterea acestor detalii poate face diferența atunci când drepturile ne sunt încălcate prin adoptarea de acte normative care nu se subscriu exigențelor statului de drept.

Daniel Abbasi

Legal intern – R&R Partners