Dreptul și știința dreptului, în ciuda evoluției în ritm alert, reprezintă constante în viața societății și aceasta deoarece dreptul, ca sistem și ca știință, este „chemat” să răspundă tuturor întrebărilor născute în societate. Apărut odată cu statul, dreptul a avut ca finalitate să mențină ordinea și echilibrul în societate și să restabilească acest echilibru ori de câte ori el este perturbat. Acest lucru este posibil numai datorită experienței juridice care a dus la cristalizarea unor mecanisme apte să se adapteze pentru a menține justul și echitatea în societate.
Această experiență juridică își are originea în sistemul de drept conceput de statele antice, ale cărui principii guvernează și în prezent ordinea juridică românească. Date fiind complexitatea ideilor juridice create de romani și mecanismele utilizate de aceștia, putem afirma, fără urmă de dubiu, că moștenirea lăsată de romani este și va rămâne temelia dreptului privat român. Din acest motiv, încă din primul an de studii juridice, orice student la drept întâlnește materia dreptului roman.
Așadar, ce învățăm la drept roman în facultate? Într-o exprimare succintă, dreptul privat roman poate fi studiat sub trei aspecte fundamentale, anume materia persoanelor, materia bunurilor și materia acțiunilor.
Dreptul persoanelor (ius personarum)
În dreptul roman, clasificarea summa divisio a persoanelor cunoaște două categorii: persoane fizice și persoane juridice.
Astfel, cetățenia poate fi dobândită prin naștere sau prin naturalizare. Cu privire la persoanele juridice, aceastea sunt percepute drept colectivități având un patrimoniu propriu, care dobândesc drepturi și își asumă obligații distinct de membrii care le compun.
Materia persoanelor a lăsat o moștenire însemnată asupra aspectelor legate de rudenie și, implicit, asupra succesiunilor. Deși inițial au privit cu reticență testamentul, romanii au elaborat un sistem al succesiunii ab intestat și al succesiunii testamentare deosebit de complex, oferind sistemelor ulterioare de drept una dintre cele mai importante instituții juridice în materia succesiunilor, anume rezerva succesorală sau quarta falcidia. Pornind de la capacitatea nelimitată de a testa (testamenti factio activa) și, mai cu seamă, de la utilizarea acesteia în defavoarea moștenitorilor atunci când pater familias înstrăina pe calea legatelor testamentare averea sa unor alte persoane, statul roman a limitat această capacitate prin numeroase legi. Asftel, gândirea juridică romană a creat ceea ce astăzi numim rezervă succesorală (quarta falcidia), reafirmând drepturile moștenitorilor. Mai mult, în susținerea afirmării originii romane a dreptului privat român, trebuie menționat și principiul „infans conceptus pro nato habetur, quotiens de commodis ejus agitur”, care dă expresie dreptului la moștenire al copilului nenăscut, încă de la concepție, sub condiția să se nască viu.
Poate cel mai important aspect al moștenirii juridice romane este perspectiva romanilor asupra imperiozității analizei voinței juridice. Orice operațiune pe care particularii ar dori să o realizeze prin convenție sau acte unilaterale este guvernată de aflarea voinței reale a acestora. Pe cale de consecință, romanii au distins, așa cum o face și sistemul nostru de drept, asupra voinței de a dona (animus donandi), voinței de a stăpâni un bun (animus possidendi), voinței de a gestiona afacerile altuia (animus negotia aliena gerendi).
Dreptul bunurilor (ius rerum)
Materia bunurilor, așa cum s-a regăsit ea în concepția romană asupra dreptului, a oferit sistemului nostru de drept aspecte deosebit de importante care vizează:
- clasificarea bunurilor în:
- Bunuri corporale (res corporales) și bunuri incorporale (res incorporales);
- Bunuri mobile (res mobiles) și bunuri imobile (res soli);
- Bunuri de gen (genera) și bunuri individual determinate (species).
- stăpânirea bunurilor cu cele trei titluri juridice:
- posesiunea: singura stare de fapt ocrotită de drept, a aceluia care stăpânește un bun pentru sine, ca un proprietar;
- detențiunea: a aceluia care stăpânește un bun pentru proprietar, iar nu pentru sine;
- proprietatea: singurul drept complet, care reunește folosința (ius utendi), dreptul de a culege fructele (ius fruendi) și dispoziția (ius abutendi).
Procedura civilă romană (ius actionum)
Relativ la materia acțiunilor sau, mai precis, la procedura civilă romană, dreptul roman a creat numeroase acțiuni pentru valorificarea drepturilor sau intereselor legitime ale subiectelor de drept, utilizate și în practica judiciară a vremurilor noastre.
Printre altele, câteva exemple sunt actio pauliana, prin intermediul căreia creditorii pot obține revocarea actelor prin care debitorul lor își sărăcise în mod fraudulos patrimoniul și actio de in rem verso, mai exact acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, care permite restabilirea echilibrului patrimonial atuci când o persoană s-a îmbogățit, fără drept, în detrimentul altei persoane, iar îmbogățirea sa și însărăcirea celuilalt izvorăsc din aceeași cauză.
Concluzii
Pentru a răspunde, deci, mai punctual, la întrebarea ce învățăm la drept roman în facultate, se cade a spune că dreptul roman oferă studentului la drept și practicianului atât experiența teoretică și practică a secole de gândire juridică, precum și un fundament solid în pregătire teoretică, prin studiul comparativ al instituțiilor juridice de la origine până în prezent, în raport de evoluția societății.
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!