În fiecare zi încheiem foarte multe contracte, chiar dacă uneori nu realizăm acest fapt. De multe ori aceste situații implică două persoane care locuiesc și lucrează pe teritoriul aceleiași țări. Există totuși cazuri în care una dintre ele va fi din altă țară.
Să luăm un exemplu:
X, cetățean român, dorește să cumpere un bun de colecție unicat care nu se găsește în România. X, căutând pe internet, află că Y, cetățean Italian, are în proprietate bunul căutat de el. Între cei doi urmează să se încheie un contract de vânzare.
Bun. Avem tot 2 părți, tot același obiect (vânzarea bunului în schimbul unei sume de bani). Care este problema?
Având în vedere că cele două părți sunt de naționalități diferite, iar că bunul ce va fi vândut nu se află pe teritoriul României, înseamnă că raportul juridic născut între ele include un element de extraneitate.
Element de extraneitate = acel element al raportului juridic aflat în străinătate sau sub incidența unei legi străine.
Apariția elementului de extraneitate atrage aplicabilitatea normelor de drept internațional privat, adică a normelor conflictuale. Scopul acestor norme este de a stabili pe fondul raportului juridic ce lege se va aplică. În exemplul de mai sus X și Y vor vrea să știe la momentul încheierii contractului de vânzare, ce lege va guverna acest contract: cea română sau cea italiană.
De ce este important să știe?
În primul rând, că să aibă o clară reprezentare a drepturilor și obligațiilor care decurg din contract.
În al doilea rând, dacă se va ajunge la neînțelegeri, instanța care va fi sesizată pentru soluționarea problemei trebuie să cunoască normele juridice pe care le va aplică în legătură cu contractul.
Ce este de făcut?
În materie contractuală părțile au libertatea de a alege de comun acord legea aplicabilă relației lor contractuale. Acest drept de alegere este oferit de Reglamentul (CE) nr. 593/2008, denumit și Roma I.
Art. 3 Liberatea de alegere
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta.
Această libertate de alegere este materializată printr-o clauză numită clauză de alegere a legii aplicabile (denumită pompos și clauză de electio juris). Prin această clauză părțile își fac mai ușor de înțeles efectele contractului pe care îl încheie. Potrivit art. 12 din Regulament, legea aplicabilă contractului reglementează în special:
a) interpretarea contractului;
b) executarea obligaţiilor născute din contract;
c) în limitele competenţei conferite instanţei sesizate de legea sa procedurală, consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept;
d) diferitele moduri de stingere a obligaţiilor, precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi;
e) efectele nulităţii contractului.
Prin urmare, dacă X și Y convin că legea care va guverna contractul lor să fie legea română, în caz de litigiu, oricare ar fi instanța sesizată (română sau italiană), ea va trebui să respecte clauză de alegere și să aplice pe fondul problemei normele aparținând sistemului de drept românesc. Reciproca este valabilă: dacă legea aplicabilă este cea italiană, chiar dacă instanța sesizată este cea din România, pe fond vor fi incidente normele din sistemul de drept italian.
NB! Legea aleasă că aplicabilă nu trebuie să fie neapărat legea din unul din statele din care este una dintre părți. Părțile pot alege în funcție de ce consideră mai util si mai sigur pentru ele. Așadar, în exemplul nostru, dacă X și Y vor că legea aplicabilă vânzării dintre ei să fie cea norvegiană, ori cea americană, ei sunt liberi să o aleagă.
Exemple din realitate putem găși pe diverse site-uri/platforme din străinătate pe care le accesăm frecvent, precum cele de social media, retail online, gaming etc. Acestea au inclusă la secțiunea de termeni și condiții o clauză de alegere a legii aplicabile a raportului juridic dintre utilizatori și ei, de obicei sub titlul ,,Governing law’’.
De exemplu, Instagram are următoarea clauză in Terms of use:
,,If a claim or dispute arises between us that relates to use of the Service in any other capacity, including, but not limited to, access or use of the Service for a business or commercial purpose, you agree that any such claim or dispute must be resolved in a competent court in Ireland and that Irish law will apply without regard to conflict of law provisions.’’
Concluzie
Normele cuprinse în Regulamentul Roma I au rolul de a oferi părților care încheie contracte cu element de extraneitate:
- Previzibilitate – îți cunoști drepturile pe care le dobandeșți și obligațiile la care te inhami prin contract și eventualele consecințe care pot apărea din cauza nerespectării lor;
- Siguranță – din cele două sau mai multe sisteme de drept care se pot aplica raportului contractual știi sigur că doar unul va fi cel care va guverna în definitiv contractul tău, ajungându-se astfel la o conciliere între diferențele de reglementare care pot există între legi diferite.
Libertatea părților de a își alege legea aplicabilă este oferită tocmai pentru că se presupune că cei care doresc să încheie un contract știu cel mai bine legea cărui stat se potrivește cel mai bine.
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!
- Cum să îți schimbi legal angajatorul din România ca cetățean străin?
- Pot lucra în timpul studiilor în România?
- Moștenirea legală în România
- Cum poți obține viza de nomad digital pentru România?
