Dreptul roman este parte integrantă în cadrul patrimoniului cultural european, el reprezentând fundamentul legislațiilor multor state europene, reușind ca prin elementele de continuitate exprimate în plan juridic, să asigure coeziunea necesară Uniunii Europene.

Opiniile ce susțin caracterul neactual al dreptului roman sunt tot mai izolate, mai ales odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil român, care adoptă o viziune unitară asupra raporturilor juridice de drept privat, principiu formulat de legislatorii romani și de la care nu s-au abătut, astfel că încă o dată se poate concluziona faptul că dreptul roman se constituie într-o valoare atât internă, cât și externă a societății omenești fiind, totodată, un îndreptar privind moralitatea din cadrul unei comunități umane.

Originea sistemului juridic roman

Sistemul juridic roman îşi are originea în epoca fondării Romei şi s-a aplicat până la moartea împăratului Justinian, adică din secolul al VIII-lea î.Hr. până în secolul al VI-lea d.Hr.

Pentru a înţelege istoricul dreptului roman trebuie să reţinem că, la origine, şi romanii ca şi celelalte popoare ale Antichităţii, au confundat dreptul cu religia şi cu morala, dar spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depăşit această confuzie şi au realizat o distincţie clară între normele dreptului, normele religioase şi normele de morală. Încă din epoca veche romanii au desemnat normele dreptului prin cuvântul ”jus”, iar normele religioase prin cuvântul ”fas”.Mai mult decât atât, la romani gândirea juridică şi-a pus amprenta asupra întregii ideologii şi, de aceea, se spunea în Antichitate că, grecii sunt un popor de filozofi, iar romanii sunt un popor de jurişti.

Despre pragmatismul romanilor

Romanii au fost profund pragmatici, iar această trăsătură şi-a pus amprentă şi asupra fenomenului juridic. Astfel, jurisconsulţii romani nu-şi începeau lecţiile cu introduceri teoretice, ci cu expunerea unor spețe practice pe care le analizau împreună cu discipolii lor şi constatau că între acele cazuri există elemente comune pe baza cărora încercau să formuleze anumite principii juridice.

Dreptul roman a evoluat în relație și în același timp cu viața socială, economică și politică a statului roman. Normele juridice au reflectat fidel natura relațiilor economice, ponderea diferitelor categorii sociale în viața politică, precum și modul de organizare a statului.

Practica juridică romană a creat acele concepte, categorii, principii şi instituţii care s-au dovedit instrumente ideale ale gândirii juridice, astfel încât au fost receptate şi aplicate cu deplin succes atât în Evul Mediu, cât şi în Epoca Modernă.

Pentru români, dreptul roman prezintă o importanţă aparte, deoarece dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului privat roman. În Dacia romană s-a produs o împletire până la contopire între dreptul geto-dac şi dreptul roman. Prin această sinteză a apărut un nou sistem de drept, unul original, în fizionomia căruia valorile juridice romane au dobândit noi funcţii şi finalităţi. Acest sistem de drept este denumit sistemul daco-roman.

În concluzie, romanii au fost „părinții dreptului” în accepțiunea semantică a termenului, credeau în durabilitatea acestuia, ce era emanat însăși de societatea romană, ca atare, ei afirmând în mod întemeiat că acolo unde este societate este și drept – „ubi societas ibi jus” – axiomă valabilă de peste două mii de ani.

Stancu Maria Ariana

Legal Intern R&R Partners Bucharest

Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.

Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!

• 5 diferențe între litigiu și arbitraj
• Despre mecanismul statului de drept în Uniunea Europeană
• 5 motive pentru a face afaceri în România
• Care sunt drepturile și obligațiile soților în timpul căsătoriei?