Experiența primului an la o facultate de drept este categoric subiectivă, totuși există anumite elemente comune în ce privește caracteristici ale anului universitar.
Astfel, după ce ai decis fie cu mult timp înainte, fie tardiv că dorești să îți creezi o carieră în domeniul dreptului, ai început să te pregătești pentru examenul de admitere, indiferent de modalitatea cerută de facultate, ai aplicat și ai fost admis, începi să te întrebi cum vor arăta cele douăzeci și opt de săptămâni de activitate didactică pentru tine și, mai ales, care va fi deznodământul celor două sesiuni de care indeniabil ai auzit. În acest sens, iată care sunt câteva dintre aspectele caracterizante ale primului an la o facultate de drept din România!
PRIMUL SEMESTRU ESTE CEL MAI DIFICIL
Primul semestru poate părea cu adevărat dificil; dată fiind trecerea de la liceu la facultate, informația cu care vei lua contact este substanțială atât în cantitate, cât și în conținut: deși ai studiat elemente de istorie a civilizației românești, cu siguranță nu te-ai aplecat asupra evoluției dreptului în țările române și, deși probabil că recunoști aspecte referitoare la organizarea statului român, nu te aștepți să reiei aprofundat trăsături și atribuții ale celor trei puteri din România. Bineînțeles că pe lângă informații noi suprapuse cunoștințelor generale deja dobândite, astfel încât anumite discipline vor părea cumva cunoscute, precum istoria statului și a dreptului românesc sau drept constituțional, apar discipline a cărora conținut este incomparabil cu vreo experiență anterioară, cum ar fi teoria generală a dreptului sau drept civil.
Acestea fiind spuse, este posibil să crezi că nu înțelegi nimic din ce se întâmplă și că domeniul ales nu este pentru tine.
Totuși, aceasta este o perioadă de adaptare și de acomodare unor noi cerințe, perioadă care trebuie tratată cu multă răbdare.
MATERIALE DIDACTICE
Deși profesorii transmit materiale didactice sub forma unor cursuri, pentru înțelegea încă de acum a materiei, mai ales a celei fundamentale, compare necesar să achiziționezi cursuri ale unor practicieni sau profesori consacrați. Pe lângă aceste cursuri, este necesar să cumperi și legea pentru disciplinele pe care le vei aprofunda în anii care vor urma. În anul întâi vei avea nevoie categoric de Codul Civil și de o Constituție a României. Bineînțeles că începând cu semestrul al doilea ai opțiunea să cumperi și Codul Administrativ, iar încă din semestrul întâi poți să cumperi și documente internaționale de protecție a drepturilor omului, precum Convenția europeană a drepturilor omului care te vor ajuta la drept constituțional în primul tău an.
Toate aceste materiale sunt constisitoare, fiind probabil ca pe parcursul celor patru ani de studiu să fii nevoit să le înlocuiești, dat fiind că domeniul dreptului este viu, muabil și într-o continuă actualizare.
PRIMA SESIUNE ESTE CEA MAI DIFICILĂ
Evaluarea pe parcursul semestrului nu este decisivă; testele de la seminar, poate chiar de la curs au menirea de a asigura un punctaj modic, între două și trei puncte, în unele facultăți acesta fiind un punctaj suplimentar (o bonificație) condiționat de obținerea unei note de trecere la examen. Adevărata provocare este dată de susținerea unui examen. Am vorbit deja despre volumul de informație cel puțin comparabil cu un examen de bacalaureat, aceasta doar pentru o disciplină. Studentul la drept susține câte patru sau cinci examene de bacalaureat în finalul fiecărui semestru, aspect care îți zdruncină puțin capacitatea de organizare a studiului. Profesorii, mai ales profesorii seminariști, vor încerca să te ajute să îți organizezi studiul pe parcursul anului universitar, drept care vor progama examinări pentru seminar; cu toate acestea, nimic nu poate preveni haosul în condițiile în care te lași ghidat de sintagma „am timp”.
Din acest considerent, prima sesiune este poate cea mai stresantă perioadă de examinare din toți anii de studiu, fiind, totodată, o oportunitate de a-ți îmbunătăți metodele de abordare a noilor semestre.
CELE DOUĂ EXTREME
Dacă ai auzit sau ai citit deja foarte multe opinii referitoare la facultatea de drept poți începe să înveți asiduu încă din prima săptămână de facultate și să persiști, aspect care este benefic atâta timp cât descoperi un echilibru între perioada dedicată studiului și cea dedicată vieții sociale. Să te implici în proiecte extrașcolare, precum conferințe, sesiuni de cercetare științifică, asociații studențești sau voluntariat este la fel de necear ca învățatul. Unele dintre prieteniile, parteneriatele și colaborările ulterioare pot porni chiar din mediul academic, atât între studenți, cât și între aceștia și profesori.
Astfel, se poate spune că nu este necesar să tocești – în ciuda tuturor stafturilor –, ci să fii serios în responsabilitățile tale, inclusiv în cele sociale.
PRACTICĂ DE SPECIALITATE
Majoritatea facultăților, prin asociațiile studențești, facilitează găsirea unui partener de practică, așa încât studentul să întregească teoria acumulată în timpul anilor de studiu cu activitatea practică, singura aptă a demonstra realitatea juridică. Încă din anul întâi ar trebui să te implici în practică, chiar dacă este o disciplină facultativă. Mai mult, ar trebui să alegi, în ciuda opțiunii tale referitoare la cariera de urmat, un stagiu variat: încearcă practica într-o instituție publică, precum un tribunal, observă activitatea unui avocat în cabinetul său, urmărește profesia de notar public și, dacă se ivește oportunitata, alege și un stagiu pe lângă un executor judecătoresc. Pe lângă experiența consemnată în CV pe care ți-o va da, arătând că înțelegi care este procedura de urmat în aceste profesii juridice, stagiul de practică te va face să înțelegi cu adevărat ce ți se potrivește, întrucât nu este nimic mai periculos decât să te mărginești în opțiunile tale.
CONCLUZIE
Anul întâi este probabil unul dintre cele mai dificile experiențe de abordat. Totuși, în finalul acestuia, revizuind notițele și organizând biblioteca pe care ai început să o creezi cu ajutorul lucrărilor pe care le-ai citit, vei realiza că Facultatea de Drept, indiferent de profesia pe care o vei alege, fie ea din afara domeniului dreptului, te-a dezvoltat cognitiv așa cum nicio altă facultate nu ar fi putut să o facă: memorezi altfel, te exprimi într-un limbaj profesional, dezvolți atitudini, antrenezi aptitudini și te modelezi caracterial în spiritul principiilor dreptului a căror esență nu o vei uita niciodată.
Aisha Mahmood
Legal Intern R&R Partners
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!