Cum deschizi un cont bancar în România?

Vrei să iti deschizi un cont bancar în România si nu ai idee de unde să incepi? Află mai multe de la avocații noștri, mai jos!

Cine poate deschide un cont bancar în România?

Întrebarea care apare cel mai des este: trebuie să fii cetățean român sau măcar cetățean UE pentru a deschide un cont bancar în România?

Răspunsul este nu, nu există această cerință în legislația internă.

Totuși, trebuie știut că fiecare bancă are un regulament intern propriu, ale cărui dispoziții pot îngreuna deschiderea unui cont bancar pentru cetățeni străini, în special non-UE sau din zone de conflict. Din experiența noastră, menționăm cu titlu de exemplu Iran, Iraq, Rusia, Belarus și Ucraina.

De asemenea, merită menționat că majoritatea băncilor cer, înainte de a deschide un cont bancar unui cetățean străin, permisul de rezidență al acestuia care se obține de la IGI (Oficiul de Imigrări).

Când ar trebui să deschizi un cont bancar în România?

Pentru persoane fizice, de regulă, necesitatea deschiderii unui cont bancar apare atunci când acestea urmează să primească fonduri, de regulă sub forma salariilor pe care le încasează de la locul de muncă.

În ceea ce privește persoanele juridice, legislația de la momentul actual permite deschiderea unui cont bancar imediat după ce toate formalitățile au fost realizate la Registrul Comerțului și persoana juridică a început să existe. Nu mai este necesar ca societatea să aibă un cont deschis în procedura de înființare în sine.

Unde se deschid conturile bancare?

Recomandarea noastră pentru cetățenii străini este să își deschidă contul bancar la o bancă din București, în special dacă locuiesc în acest oraș. Avantajul este că în București, față de provincie, majoritatea funcționarilor bancari  vorbesc limba engleză.

În ce privește sugestiile noastre de bănci, depinde foarte mult de la caz la caz, dar firma noastră de avocatură lucrează foarte bine cu ING și BRD.

Totuși, suntem siguri că vei beneficia de o colaborare bună și cu alte bănci, atâta timp cât ești atent la disponibilitatea pe care o arată banca, dar și la taxele și comisioanele impuse de aceasta.


Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații. 


Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!

2 Comments

  • michael molnar
    Posted May 24, 2023 1:40 pm

    Buna Ziua, am cetatenia UA, Ukraine, lucrez sub forma juridica asemanatoare PFA in Romania. Am cont bancar la RaiffeisenAval UA. Doresc sa stiu DACA SI in ce conditio pot deschide cont bancar in RO SI sa-mi transfer economiile.

    • R&R Partners Bucharest
      Posted June 8, 2023 11:39 am

      Buna ziua, din pacate nu va putem ajuta cu conditiile speciale ale unei anume banci, trebuie sa luati legatura cu ei direct

Leave a comment