Odată cu instituirea stării de urgență în România, autoritățile au dreptul să restrângă în mod legal o parte dintre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, lucru ce afectează profund mediul de afaceri.
O mare parte dintre business-uri au fost închise, cel mai întâlnit exemplu fiind restaurantele și cafenelele, iar restul afacerilor se desfășoară într-un ritm mult mai lent. Dar reprezintă oare acestea cazuri de forță majoră conform legii?
Ce este forța majoră?
Forța majoră este definită în articolul 1351 din Codul Civil ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Acest eveniment are un caracter excepțional, este imposibil de evitat și nu are legătură directă cu persoana care a produs un prejudiciu contractual.
Pandemia, spre exemplu, este externă oricărei înțelegeri contractuale, nu a fost cauzată de niciuna dintre părți (nici din culpă, nici din intenție), nu putea fi prevăzută, dar nici evitată în vreun fel.
Dar chiar dacă situația de urgență instituită din cauza pandemiei și măsurile adoptate de autoritățile publice până la momentul actual reprezintă o situație excepțională, toate acestea nu atrag automat aplicarea forței majore în raporturile contractuale aflate în desfășurare. Asta deși prin Ordonanța de Urgență nr. 29/2020, Guvernul României recunoaște pandemia caz de forță majoră.
Conform articolului X alin (3) din Ordonanță se prezumă a constitui caz de forță majoră împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență.
Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.
Deși un eveniment poate fi considerat caz de forță majoră cu titlu general și obiectiv, aceasta nu înseamnă că el va fi apreciat drept forță majoră în orice tip de contract, așa cum vom detalia mai jos.
COVID-19 reprezintă forță majoră?
Răspunsul cel mai întâlnit și corect este „depinde”. Pentru a afla dacă situația actuală reprezintă forță majoră trebuie analizate toate caracterele acesteia, prin raportare la obligațiile asumate și la posibilitatea protejării contractului, deoarece acesta are forță obligatorie între părți.
În primul rând, trebuie să verificăm dacă în contract avem o clauză de forță majoră. Dacă în contract nu există o astfel de clauza, vom aplica prevederile din codul civil, dând astfel posibilitatea părților de a invoca forța majoră.
Dacă avem această clauză, lucrurile devin puțin mai complicate, pentru că trebuie verificată și întinderea clauzei. Dacă aceasta enumeră limitativ situațiile care reprezintă forță majoră (e.x. cutremur, război, cataclism), iar printre acestea nu se află și situația pandemiilor, COVID-19 nu poate fi invocat de partea afectată. Dar dacă avem o enumerare cu titlu de exemplu sau o definire generală a forței majore, înseamnă ca putem include și pandemia în voința părților.
În al doilea rând, va trebui să cercetăm ce drepturi și obligații își asumă părțile prin contract. Dacă vorbim despre o prestare de servicii IT, este puțin probabil ca pandemia să afecteze în vreun fel activitatea IT-istului care poate lucra in continuare de acasă și livra produsul promis, conform înțelegerii părților. Dar dacă obiectul contractului îl reprezintă organizarea unui eveniment cu numeroase persoane, precum o nuntă, contractul nu poate fi dus la capăt conform înțelegerii părților, deoarece că obiectul său este acum în afara legii.
În cele din urmă, tot apreciind de la caz la caz, pandemia poate naște și alte remedii contractuale pe lângă forța majoră. Criza COVID19 poate fi considerată și caz de impreviziune, conform art. 1271 Cod Civil, dacă obligația contractuală devine foarte împovărătoare, dar nu imposibilă pentru una dintre părți. Iar dacă o parte încetează să își execute obligațiile, cealaltă parte poate invoca cu succes excepția de neexecutare, conform Art. 1556 Cod Civil.
Ce pot face părțile în acest caz?
Chiar dacă una dintre părți invocă forța majoră, acest remediu legal nu se aplică în mod automat prin simpla notificare. Dacă partea adversă nu este de acord, se va ajunge cu siguranță la un proces în instanță cu o risipă suplimentară de timp și resurse financiare.
Tocmai din acest motiv, ca în orice situație dificilă din punct de vedere legal, este preferabil ca părțile să negocieze cu bună-credință dispozițiile contractuale și să salveze cât mai mult posibil din înțelegerea lor inițială. Finalmente, trebuie să recunoaștem ca pandemia COVID19 ne afectează pe toți și singura modalitate prin care o putem depăși este să ne adaptăm relațiile de afaceri pentru a se încadra în situația prezentă, oricât de nouă și dificilă ar fi aceasta.
Dacă doriți să adresați mai multe întrebări sau aveți nevoie de o consultație juridică, ne puteți contacta la office@rrpb.ro sau accesați site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații.
Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, unde se postează lunar conținut nou și actualizat pe diverse teme de actualitate.
Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!
- Cum să îți schimbi legal angajatorul din România ca cetățean străin?
- Pot lucra în timpul studiilor în România?
- Moștenirea legală în România
- Cum poți obține viza de nomad digital pentru România?
