Ce face Înalta Curte de Casație și Justiție a României?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) este instanța supremă în sistemul judiciar din România și joacă un rol esențial în asigurarea unei justiții corecte și echitabile.

Această instituție reprezintă vârful piramidei instanțelor judecătorești și este responsabilă pentru interpretarea și aplicarea unitară a legii în întreaga țară. Cu o structură complexă și o funcție de control asupra altor instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție este un pilon de stabilitate al statului de drept.

Atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție

Una dintre atribuțiile fundamentale ale ICCJ este de a soluționa recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare. În acest sens, instanța supremă are rolul de a verifica legalitatea și temeinicia deciziilor luate de instanțele de fond și de apel.

Totuși, ICCJ are competențe diferite în funcție de domeniul de drept după cum urmează:

  • În drept penal, ICCJ judecă atât în primă instanță, cât și în apel, în anumite cazuri prevăzute de lege;
  • În materie civilă, ICCJ judecă doar în recurs.

Structura Înaltei Curți de Casație și Justiție

   În temeiul Legii nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în:

  • Secția I civilă și Secția a II-a civilă – acestea judecă recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a alor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, contestaţii în anulare, cereri de strămutare, conflicte de competență, etc.
  • Secția penală – judecă în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa ei (ex: infractiuni comise de demnitari – miniștri, deputați, senatori, infracțiuni de înaltă tradare), apeluri împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, recursuri împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile prevăzute de lege, conflicte de competență, etc.
  • Secția de contencios administrativ și fiscal – judecă recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, contestaţii în anulare, cereri de strămutare, conflicte de competență, etc.
  • Secțiile Unite – soluționează, printre altele, sesizările privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, în cadrul ICCJ mai funcționează și completul de 5 judecători, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și cel pentru dezlegarea unor chestiuni prealabile.

Hotărârile instanței sunt publicate pe portale online cum ar fi portal.just.ro – pentru dosarele în curs și informații de bază și www.scj.ro – site-ul oficial al ICCJ, unde se publică și jurisprudența importantă, inclusiv recursurile în interesul legii și deciziile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, persoanele interesate pot consulta jurisprudența relevantă din aceste surse.

Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și impactul lor

Unul dintre cele mai importante roluri ale ICCJ este să asigure că toate instanțele din țară aplică legea la fel. Pentru acest lucru, Înalta Curte de Casație și Justiție are două instrumente importante:

  • Recursul în interesul legii – se regăsește în contextul în care instanțele dau soluții diferite pentru aceeași problemă, iar ICCJ stabilește interpretarea corectă;
  • Sesizarea prealabilă – este incidentă când o instanță întâlnește o problemă de drept neclară, cere Înaltei Curți să ofere o interpretare corectă, iar aceasta răspunde la sesizări, contribuind astfel la clarificarea și unificarea jurisprudenței.

În anumite condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție poate sesiza Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității unei legi, înainte ca aceasta să fie promulgată, dacă apreciază că prevederile respective încalcă normele constituționale. De asemenea, ICCJ este implicată în procese de reformă și modernizare a justiției, în acord cu standardele Uniunii Europene.

DE REȚINUT: 

  • Prin deciziile de unificare a practicii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu creează lege (nu este o Curte Constituțională), dar hotărârile sale sunt obligatorii pentru celelalte instanțe.

 

  • În majoritatea cauzelor (mai ales în recurs), Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai judecă din nou probele sau faptele, ci doar se asigură că legea a fost corect aplicată.
  • Activitatea ei e transparentă, sedințele sunt publice, iar unele sunt chiar transmise live.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție este piatra de temelie a unui sistem judiciar independent și echitabil. Rolul său esențial este acela de a asigura un stat de drept puternic și de a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor prin garantarea aplicării uniforme a legii pe întreg teritoriul României.                         

                                                                                                               Liviță Raluca –

                                                                                                      Legal Intern R&R Partners



Dacă ai mai multe întrebări sau dorești o consultație juridică, scrie-ne la office@rrpb.ro sau accesează site-ul nostru www.rrpb.ro pentru mai multe informații. 

Nu uita să te abonezi la canalul nostru de YouTube, unde postăm conținut nou pe diverse teme de actualitate la fiecare două săptămâni!


Fii la curent cu ultimele articole de pe blog!

Leave a comment