Ruxandra Vișoiu și Remus Popovici au participat în calitate de speakeri pentru modulul de educație juridică în cadrul programului Tineri Antreprenori, organizat de JCI București.

„În 2017 am fost pentru prima oară traineri în programul Tineri Antreprenori. Ne-a plăcut foarte mult experiența, oamenii cu care am intrat în contact și entuziasmul pe care l-au arătat. Așa ca am revenit cu drag și anul acesta.” declară Ruxandra. „Participanții au fost foarte implicați, ne-au pus multe întrebări în cadrul prezentării. Nu poate decât să ne bucure că sunt atât de interesați și de partea juridica a business-ului lor. Care, trebuie să recunoaștem, nu este neapărat cea mai plăcută!.”

Programul este destinat antreprenorilor “early stage”, respectiv celor care sunt în primii ani de activitate și caută oportunități de creștere. Tineri Antreprenori se desfășoară pe durata a 9 săptămâni, în care participanții vor lua parte la 8 sesiuni de traning și workshop-uri specializate și minim 2 întâlniri unu-la-unu cu mentorii alocați. În sesiunea finală antreprenorii își vor susține planul de business și vor beneficia de premii oferite de partenerii proiectului.