R&R Partners și-au unit forțele cu Bucurestiul Tinerilor pentru a realiza un seminar juridic foarte interesant și util, cu titlul Startul în afaceri – de la idei la realitate.

Prezența ne-a întrecut mult așteptările, iar sala de la Education Point a fost arhiplină! Regăsiți mai jos pozele de la event, dar și o descriere detaliată a acestuia. Iar pentru cine a ratat prezentare, ne vedem la un nou seminar cu aceeași temă pe 11 Mai, de la ora 18.30.

Vă așteptăm!

Ai o idee de afaceri, dar simți că birocrația te blochează în realizarea visului tău? Nu știi când trebuie să te înregistrezi drept comerciant sau ce tip de societate să alegi? ANAF-ul si Registrul Comerțului par a funcționa după reguli inaccesibile, cunoscute doar profesioniștilor?

Legile nu ar trebui să constituie un blocaj pentru tinerii antreprenori, ci să faciliteze intrarea lor în lumea afacerilor. Vom afla impreună cand ar trebui să înființezi o societate și nu mai funcționează deviza ‘vând pe la cunoscuți și prieteni’, care sunt diferentele PFA – SRL, cum alegi firma care ți se potriveste cel mai bine, ce tip de societate plătește cele mai mici impozite la stat. Vom avea o discuție liberă și deschisă privind cele de mai sus, ocazie cu care vom răspunde cu plăcere la întrebările din domeniu.
Acesta este un eveniment gratuit, în scopul educării persoanele interesate de a intra în lumea afacerilor și a celor care dețin deja un business, dar au în continuare nelămuriri privind regulile aplicabile în domeniu.